Dacă aș face un clasament al sfaturilor primite în perioada de după naștere, cred că ar câștiga detașat: ‘Relaxează-te!’. Nu stiu ce cuvânt e potrivit pentru acest sfat, aș zice complet inutil. De ce?
Păi… când mă întreba cineva cum suntem, începeam sa îmi spun OF-ul. Că sunt stresată, că mi se pare ceva în neregulă, că nu știu încotro să merg. Răspunsul, invariabil: ‘Relaxează-te, nu te mai stresa!’
Pe bune? Adică, dacă puteam să mă relaxez, nu o făceam deja? Chiar credea cineva că așteptam să vină să îmi spună el/ea?
La un moment dat, îmi venea să pocnesc din degete și să le spun: ’pfuuu… ce bine că mi-ai spus tu să mă relaxez, că eu nici nu mă gândisem la asta!’ O altă completare câștigătoare la ‘Relaxează-te!’, era: ‘Îi transmiți bebelușului!’ Sau ‘Îi faci rău cu plânsul tău ’.
Doamne!!! Ce povară arunca această replică asupra mea…
Evident, conform anumitor teorii: tot ceea ce face copilul, ulterior, de-a lungul vieții va fi datorat zilelor triste ale mamei.
Eh! Eu am o descoperire magnifică: nu, nu l-am stricat iremediabil pentru că am avut o perioadă grea și am făcut față cum am putut.
În schimb, Da, mi-am spus de nenumărate ori că nu sunt o mamă bună pentru el din cauza asta. Că, dacă toți cunoscuții îmi spun că îi fac rău, așa trebuie sa fie.
Dar, Bebelușul meu nu a fost agitat pentru că eram eu agitată sau furioasă, nu a plâns exagerat și nici nu a avut colici. Da, l-a afectat starea mea în această perioada, e normal sa fie așa, dar nu s-a produs nicio tragedie, cum mi se preconiza.
Un merit deosebit îl are tatăl lui, într-adevăr, pentru timpul dedicat și iubirea oferită. Dar… wow? Ce să vezi? De asta există mamă și tată pentru copil, să fie acolo pentru el, cu schimbul.
În ultima vreme, de când mi-am revenit, am recuperat foarte mult cu bebe. Simt și văd.
Totul se aliniază acum.
Probabil, dacă știam că e în regulă să am stările acelea, reușeam să le depășesc mult mai repede. Păcat că primeam sfaturi nefolositoare, care mai tare ma adânceau în depresia mea.
Și asta nu e o acuză la adresa nimănui. Pentru că, și eu făceam la fel. Așa știm, așa am văzut și noi, așa am auzit la alții.
“Relaxează-te!” , “Stai liniștită!”, “Nu te mai stresa!” Sunt replici pe care le considerăm de ajutor, de folos. Și eu le foloseam, și îmi vin la îndemână, uneori. Pentru că nu știm cum, altfel.
Pentru că nu știm să punem pauză să ascultăm și să vedem. Vrem să ajutăm, să găsim rapid soluții. Nu știm să stăm cu durerea noastră sau cu a altora. Să descoperim ce e în spatele ei, de unde vine.
Cum spuneam, nu vreau să arunc vina pe umerii cuiva. În special, pe ai mei. E doar o chemare la conștientizare. La a pune pe masă niște subiecte despre care nu discutăm, lucruri pe care le băgăm sub preș și așteptăm să treacă, poate aplicând niște soluții care știm că nu funcționează. Doar le-am văzut chiar la noi.
Ce putem face, de fapt?
Așa că, am căutat alternative. Și am găsit o replică foarte faină:
Spunând ”Relaxează-te!” probabil nu a ajutat niciodată, pe nimeni, să se relaxeze.
“Pari foarte supărat/ă!”
“Pari că ai vrea să vorbești despre asta! Te ascult!”
“Sunt aici pentru tine!”
“Te înțeleg!” (sau “Te aud!”, dacă simți că nu înțelegi motivul supărării)
“Te pot ajuta cu ceva?”
Sigur mai sunt și alte replici utile, dar eu cred că dacă reușim să reținem măcar două, deja putem ajuta infinit mai mult.
