Apar deja fructele, natura își urmează cursul minunat. Mă bucur că am ocazia să le pot vedea îndeaproape.
Deși, cred că, în acest moment, toată lumea poate confirma cât de greu e să fii forțat, de o anumită conjuctură, să stai în casă. Pentru mine, constrângerile actuale sunt acceptabile și nu mă deranjează așa tare.
Totuși…
Acum doi ani, eram nevoită, nu doar să stau în casă, ci să stau la pat. Sarcina era joasă și colul scurt. Singura condiție de a o păstra era repaos total.
Nu sună rău să stai să te odihnești și să te uiți la seriale. Sau să citești. Dacă poți…
Prima lună a fost cea mai grea. Nu reușeam să accept situația, nu puteam să înțeleg de ce mi se întâmplă, tocmai mie. Erau zile întregi în care doar plângeam.
Căutam cu disperare exemple de femei care trecuseră prin asta și născuseră la termen. Sau exemple de copii născuți prematur, dar care supraviețuiseră și aveau o viața normală…
Aveam contracții și dureri. Îl rugam, mereu, pe Bebi, să mai stea acolo, că îl iubim enorm și vrem să vină sănătos alături de noi.
Mergeam câte 5 minute, uneori, la geam și îi povesteam: cum văd pomii înflorind, cum miroase a primăvară, afară.
Am început să mă anesteziez cu seriale, filme. Timpul a trecut, copilul a sosit.
Acum, suntem toți 3, sănătoși și bine. Avem o căsuță, o sursă de venit și ar fi nedrept să mă plâng de ceva. De aceea, mă pot bucura de primăvară ca și cum aș vedea-o întâi.
Lucrurile se complică mai tare pentru cei ce au copii și lucrează de acasă, copiii au școală. Și dacă mai stau și la bloc… e greu.
Dar, dacă putem găsi lucruri frumoase de apreciat, cred că e un moment bun să o facem.
