Ramona Burda Sălășan este mama unui băiețel de 3 ani, căruia îi dedică timp și energie. Îmi place pentru că e deschisă și zâmbește mult. Dar și pentru că, în paralel cu creșterea băiețelului, organizează retreaturi faine.
În cadrul evenimentelor Retreat Camp, se promovează un stil de viață sănătos pentru minte, trup și suflet. Evenimentele sunt potrivite pentru acele persoane care deși știu multe informații despre ceea ce înseamnă stilul de viață sănătos, din diverse motive nu au implementat principiile unei vieți sănătoase. Toate evenimentele sunt postate în cadrul grupului de Facebook Retreat Camps.
Pe Ramona o puteți găsi pe profilul ei de Facebook: Ramona.
1. Ce a însemnat pentru tine să devii mamă? Ce trăiri, cum te-ai adaptat la noul rol?
Am devenit mamă la 38 ani, dar nu pentru că aș fi încercat mai repede și nu mi-ar fi ieșit, însă eu și soțul meu ne-am întâlnit mai târziu și până am făcut toți pașii, cu cerut în căsătorie, nuntă, etc, am făcut 37 ani când am rămas însărcinată. Fiind destul de matură credeam că deja știu destul de multe, când de fapt de abia dupa ce am născut mi-am dat seama că nu știu nimic. Și am început să citesc, să mă documentez, zi și noapte am citit doar despre parenting și creșterea copilului cu fiecare etapă în parte. Nu a fost ușor, mai ales că cel mic, fiind alăptat, în primele luni (până pe la 1 an), a dormit doar la mine în brațe și practic eu dormeam foarte puțin în timpul nopții. Am avut noroc de ajutoare în jurul meu, că altfel nu faceam față.
2. Spune-mi o experiența frumoasă ca mamă (sau mai multe, care consideri că merită menționate)
Fiecare clipă alături de băiețelul meu este minunată. Ce îmi amintesc acum este legat de alăptare care, deși grea la început și încă uneori este dificil să mă trezesc noaptea pentru titi, aduce momente frumoase nelimitate. Băiețelul meu are 3 ani și încă îl alăptez, așa că deja pe la 2 ani când l-am întrebat pe cine iubește el cel mai mult a zis “pe titi”. Și o ia așa cu mâinile și o alintă ca pe un bebeluș.
3. Dacă te gândești la un moment greu/provocator, care ar fi?
Momente grele au fost multe, de la primele zile de alăptare cu dureri, la primele luni fară somn aproape deloc și chiar și acum la 3 ani se trezește de câteva ori pe noapte. Pe urmă am început diversificarea și am ales calea mai grea pentru mine, am mers pe autodiversificare, ceea ce nu a fost foarte ușor. Pe la 1 an am descoperit o mare lipsă de fier, am ajuns la perfuzie cu fier, iar pentru mine orice durere a lui este de 10 ori mai mare în sufletul meu, decât o simte fizic el. De la doi ani provocarea cea mai mare este adaptarea la grădiniță. Îmi doresc să reușesc să găsesc soluția cea mai bună pentru el, astfel încât adaptarea să fie blândă, fară plânsete și fară stres nici pentru el, nici pentru mine.
4. Regrete ai?
Sincer nu îmi vin în minte regret legate de această perioadă, decât un pic mă simt vinovată, că în primele zile după ce l-am născut (prin cezariană), pentru că nu am avut lapte, am lăsat să i se dea, în spital, lapte praf și nu l-am ținut foarte mult cu mine în salon, deși știu acum că lui doar cu mine îi era bine. Când mă gândesc acum la acele zile, îmi e milă de el, că îl ducea în camera de bebeluși și îmi imaginez cât de greu îi era fără mine.
5. Ce i-ai spune mamei Ramona, la început de drum prin Mămicie?
Că orice perioadă trece, oricât de grea și interminabilă ar părea și să facă ce simte, că intuiția mamei e cea mai bună cale.
