Mame care inspiră alte mame – Camelia Munteanu

Când am aflat despre bijuteriile cu lapte matern, nu pot spune că m-a atras ideea. Dar, pe parcurs, am realizat că îmi doresc să păstrez amintirea alăptării, mereu. Atunci am căutat și am văzut ce lucruri frumoase face Camelia, de la Aniami’s – Bijuterii din amintiri. Am fost impresionată încă de la începutul colaborării noastre. …

Etichete

M-am surprins, de două ori, spunându-i unui prieten: „Ce prost ești!”, în glumă. E un prieten de familie, bun prieten cu soțul meu, deci, destul de apropiat. A făcut glume cu Radu, îi dădea diverse idei de joacă, mai năzdrăvane, ca o tachinare pentru noi, părinții. Și eu, ca răspuns, am glumit înapoi. El nu …

Final de 2020

Anul acesta, 2020, este – cel puțin – un an controversat. Pentru unii, a fost cel mai groaznic an, în care sănătatea lor sau a celor dragi, a fost pusă în pericol. Poate chiar au pierdut pe cineva drag. Pentru alții, a fost un an benefic, în care au progresat și au crescut. Pentru mine, …

‘La pas prin Mămicie’ face un an

Anul trecut, în perioada aceasta, luasem decizia ca, odată cu sosirea Noului An, să pornesc acest proiect, intitulat La pas prin Mămicie. În urma unei prezentări, mi-a rămas în minte ideea că “Drumul numit ’Mai târziu’ duce spre o țară numită ‘Niciodată’”. Am înțeles că, dacă vreau să pornesc, este momentul potrivit. Ce alt moment …

Mame care inspiră alte mame – Mihaela Ciucur(Șerban)

Mihaela Ciucur (Șerban) este mama unui băiețel de 5 ani și are o poveste care emoționează. Este o persoană plăcută, dedicată și deschisă. Profesional, este antreprenor, în domeniul tipografiei. Pe lângă servicii de tipografie și lucrări de legătorie artistică, oferă servicii de editură. Recondiționează cărți, realizăm mape, albume foto, agende personalizate, calendare personalizate, bannere, meniuri …

După plâns vine și râs

Da, da, am zis bine: după plâns vine și râs, și nu invers, cum am auzit de mici. De fapt, dacă e să mă gândesc bine, ambele sunt valabile. După plâns vine și râs, cum și după râs poate veni plâns. Am ideea acestui articol de multă vreme, dar nu venise momentul să îl scriu. …

Timpul meu cu el

De vreo trei luni, timpul acesta nebun, zboară… Nu are rost să menționez că tot anul a trecut ca o clipă. Dar ultimele trei luni, au trecut de parcă nici nu ar fi fost. Nu mai apuc să scriu – cât aș vrea, nu mai apuc să citesc – ce aș vrea, nu mai reușesc …

Mame care inspiră alte mame – Adela Manea

Adela este omul acela, blând și plăcut, cu care ai sta o veșnicie la povești. Delicată și feminină, este o prietenă care știi că e acolo, chiar dacă nu o vezi prea des. Adela Manea este de profesie inginer chimist și, în urmă cu doi ani, din pasiunea ei pentru munca în laborator/cercetare, a pornit …

După înțărcare

Mi-am dorit enorm să alăptez prelungit, să mergem pe auto-înțărcare. Mi-a luat mult timp să accept că nu se va întâmpla, că noi nu vom fi niciodată în scenariul acela de alăptare lină și frumoasă.   Când am reușit să accept, am căutat soluții pentru înțărcarea blândă, clasică, despre care citisem și auzisem. Câteva luni …

Ce cred, eu, că-i dă valoare omului

Am văzut, de curând, o postare interesantă legată de cum ar putea clienții tăi să meargă la concurență, dacă aceasta îi atrage. Da, e posibil să se întâmple asta, dar, personal, nu cred că îți poate fura, nimeni, clienții. Adică, dacă tu îți faci treaba bine și  te dedici fiecărui proiect pentru care lucrezi, astfel …