Acest articol a fost trimis de Alexandra, pentru a fi de folos și altor mămici. Îi mulțumesc frumos pentru împărtășire.
Zilele trecute copilul meu s-a întors în colectivitate dupa o perioada de 6 luni. Am avut emoții ca atunci când l-am dus la grădiniță prima dată. Cu o seară înainte am visat tot felul de lucruri legate de acest lucru și de dimineață până seara când s-a întors am avut nod în gât.
El era nerăbdător să se ducă, eu eram timidă cu privire la cum va fi reintegrarea. Mă tot gândeam la faptul că are educatoare și colegi noi, dar deja după a treia zi ajungea vesel acasă și plin de surprize.
El nu prea e genul de copil care să vină și să îmi spună ce face la grădiniță – însă am fost fericită când mi-a zisꓽ „Astazi am avut o zi cu o suta de curcubeie”. Mă mulțumesc cu atât.
Perioada în care am stat acasă și am socializat in parc m-a făcut să îmi dau seama că una dintre cele mai mari temeri ale mele sunt legate de bullying.
Mi-a fost dat să văd niște scene in care un copil, de față cu părinții, a agresat verbal alt copil, altul care a fost înghesuit într-un colț și i se spunea „esti rău”, „tu nu o să reușești să faci asta pentru ca ești slab”, „eu sunt mai bun decât tine”, „tu nu primești înghețată de la mama mea pentru că nu ești prietenul meu”.
Când vezi un copil care încearcă din răsputeri să facă un lucru nou, să îsi facă prieteni, să evolueze în stilul lui, să se adapteze la mediul în care trăiește îți spuiꓽ dacă el la 4 ani poate, pot și eu.
Apoi se întâmpla ceva și i se taie craca de sub picioareꓼ apare cineva care îl inghesuie într-un colț și îl face să se simtă fricos, neîncrezător, neiubit, îl face să se rușineze și decoperă cuvântul „prost” și expresiileꓽ „ești un prost”, „mai prost ca tine nu există”.
Atunci când am fost întrebată de copilul meu ce înseamnă să fii prost nici nu am știut ce să îi răspund. Primul lucru care mi-a venit în cap este să intru pe google să aflu ce înseamnă cu adevărat acest cuvânt.
Oare câți dintre noi știm cu adevărat ce înseamnă? Nu mă refer la exemple sau la expresii, ci să explici copilului pe înțelesul lui ce înseamnă prost. După ce am citit definiția cuvîntului „prost” mi-am dat seama că noi nici nu îl folosim corect. Vorba aia, facem doar pe deștepții.
Din ce am observat eu, copilul copiaza la indigo comportamentul adultului pe care îl are ca exemplu, rostește același cuvinte pe care le aude deseori de la parinții lui, expresii, gesturi, limbajul non-verbal și chiar poziția corpului în discuția cu ceilalți. Unde vreau să ajung este căꓽ copilul face ce vedeꓼ dacă exemplele pe care le ai acasă nu sunt cele mai bune nu ai de unde să înveți.
Am văzut copii care sunt luați pe sus și bruscați pentru că s-au urcat într-un loc în care părintele a spus ca nu trebuia să se urce (dar nu le-a fost explicat de ce nu au voie) , copii făcuți proști pentru că s-au jucat în apă și s-au udat și din păcate copii care sunt înjurați de părinți sau bătuți.
Mi-ar plăcea să știu că mâine când se duce la grădiniță nici un copil nu va râde de el, nu-l va împinge, nu îi va lua bulina pe care a primit- o pentru ca a desenat frumos.
Mi-ar mai plăcea ca atunci când cineva vede asta să aibă curajul să intervină, să povestească cu copilul care a bruscat – înainte să îl judece să îl înțeleagă, și să aibă curajul să îi spună părinteluiꓽ mi-ar plăcea să te pot ajutaꓼ cred că ai nevoie de ajutor.
Pentru că trăim în perioada în care copiii noștrii petrec mai mult timp la grădiniță sau la școala, mi-ar plăcea ca educatorii și profesorii să acorde timp fiecarui copil în parte, să îi observe comportamentul,să îi devină prieten și să îl îndrume, iar noi ca părinți să fim suficienți de întelepți încât să acceptăm că ei au mai multe studii pedagogice decât avem noi și că mulți dintre ei observă mult mai ușor comportamentul lor.
Trist este ca nu acceptăm atunci când cineva vede și vrea sa ne ajute, ne credem superiori altora, avem impresia că le știm pe toate, ca ne-am născut învățați.
Nouă, ca părinți, ne rămâne să educăm copiii așa cum am fi dorit să fim noi educați. Înainte să răcnim la ei când suntem furioși să ne punem în papucii copilului și să ne gândim ce impact are momentul nostru de 5 secunde.
Când la nervi îi spunem „ești mai rău ca o mămăligă” să ne gândim ca ei nu iau expresia așa cum o folosim noi, ci ei rămân în cap cu „ești rău”.
Să nu mai permitem celor din jurul nostru să pună etichete copilului.
Să învătăm de la ei să spunem „Nu”.
Am deschis spațiul comunității La Pas Prin Mămicie pentru mamele care doresc să rămână anomine, dar vor să-și spună povestea. Vezi detalii aici.
Photo by Andrea Piacquadio from Pexels
