Eu, niciodată, nu voi vorbi la persoana I plural despre copilul meu

Eu, niciodată, nu voi vorbi la persoana I plural despre copilul meu: ‘Ne cheamă Radu și avem 5 lunite.’

Reacția mea, înainte de sarcina, când auzeam o mama vorbind astfel: ‘Unde vă cheamă Radu?’ Și ‘Aveți 5 lunițe, de când …. ce?’.

Reacția mea acum: ‘Awww! Ce băiețel mare are mama!

Serios vorbind, și acum mi se pare oarecum nepotrivit, pentru că poate confuza copilul. Și cred că nu ar trebui folosită această variantă, fie și doar pentru a nu îi complica lui definirea identității.

Dar înțeleg perfect! Pentru că vine de la o mamă care, 9 luni + alte 1-24 luni a stat mereu cu copilul: l-a purtat în pântece, apoi a mâncat cu el în brațe, a mers la baie cu el în brațe, a dormit cu el în brațe, a făcut cumpărături cu el în brațe…

Devine atât de natural să spui, mereu: ‘Noi mergem…’, Noi facem…’, pentru că, mereu sunteți voi doi, peste tot. E și nevoia mamei, și nevoia copilului, de a fi împreună.

În plus, e mândria de mamă: ‘Noi deja mergem în picioare!’ Sau ‘Avem deja 3 dintișori!’

Și, dacă ai trecut prin multe provocări într-o anumită sferă, la fel de mare e mândrie și când spui:”Noi am făcut căchiț!”, ”Noi am păpat țiți!”…

Eu cred că e important să fie conștientizată această exprimare și abandonată. Preferabil, înainte ca el să devină adolescent și, în nici un caz, să nu mai fie urmă de ea când se însoară. :))

La  noi, sunt sigură că va trece și asta, voi reveni la a vorbi doar despre ce fac eu. Și, sper că nu le voi privi de sus pe mămicile obosite și stresate, dar pline de iubire și mândrie.

Acesta este primul articol din seria articolelor intitulate de mine „Eu, niciodată”. Aici găsești ideea din spatele acestor articole.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *