Eu, niciodată, nu voi renunța la a mă îngriji și a ieși în oraș.
Reacția mea, înainte de sarcină: ‘Cum să nu poți lăsa copilul 2 ore cu cineva pentru: epilat/masaj/o cafea?’
Reacția mea, acum: ‘ Ah! Da, are copil mic, clar nu apucă să meargă la epilat/masaj/o cafea ’
Îmi imaginam eu că, la început(adică prima lună, să fiu sinceră), mama e obosită și apropiată tare de bebeluș. Prin urmare, nu are timp sau chef de ieșiri și mers la masaj.
Dar na, după 2-3 luni, rămâne copilul cu tata/bunica/prietena cea mai bună și mama iese o oră, să își facă de cap. (Și se relaxează)
Când am fost eu în situația asta, am realizat că nu ține doar de timp, ci și de starea bebelusului și a mamei, în același timp.
Când am mers prima dată la masaj avea bebe 2 luni. Nici acum nu știu cum am ajuns la salon, dar stiu că nu îmi doream decât să fie gata mai repede să pot pleca.
Menționez că, din luna a cincea de sarcină, am stat la pat și nu ieșeam decât la controlul medical. După naștere, în prima lună foarte rar am ieșit, și în a doua, doar la plimbările zilnice cu bebelușul, în parcul de lângă bloc.
Așa că, la prima escapadă, mă simțeam, în același timp, bucuroasă și vinovată. (a doua oară, abia după 1 an, am mai reușit să mă mobilizez pentru masaj).
Prima ieșire, seara… a fost cu fetele de la clubul Rochia cu buline, vreo 2 ore. Grele ore, avea deja 4 luni și începuse greva suptului. Ce ieșire? Ce fete? Ce povești?
Mesaje la soț într-una: Îi e foame? A făcut caca? Cum a fost, e ok? Vrei să vin acasă?
Acum, mi se par iar normale, toate ieșirile acestea necesare(epilat, masaj, o cafea cu o prietenă). Desi, îmi fuge gândul, mai mereu, la el, când sunt plecată. Dar simt că e în regulă să fie așa, și că va mai fi, cel puțin o vreme.
Acesta este un articol din seria articolelor intitulate de mine „Eu, niciodată”. Aici găsești ideea din spatele acestor articole.
Poza: Pixabay.com
