Eu, niciodată, nu voi mesteca mâncarea copilului, în gură / nu voi lasă bunicii sa facă asta.
Reacția mea, înainte de sarcină: ‘Cel mai scârbos lucru posibil!!!’
Reacția mea, acum: ‘Dacă tot a mâncat pumnul acela de pământ, ce mai contează o gură de mâncare mestecată de bunica?’
Niciodată nu am apreciat poveștile: ’Când erai tu mică, îți mărunțeam mâncarea în gură și așa îți dădeam pasat… ce știi tu?’
Asta pentru că, de mică, aveam tacâmurile mele, cana mea, totul al meu. Părinții mei se și mirau cât de mult scandal făceam dacă cineva ‘greșea’ și le folosea.
Mi se părea natural să NU beau după altcineva… Și acum mi se pare, ca de altfel, la mai toate femeile cu care stau de vorbă.
Bine, nu e ca și cum nu ar fi același lucru când merg soții noștri la fotbal și au o singură sticlă de apă(ca să nu zic bere sau tărie la vreo petrecere). Dar, mă rog, ‘al meu nu face asta’.
Din aceeași categorie, este și ‘spălatul’ suzetei în gura.
Caz tipic întâlnit pe stradă: ‘Ce? A căzut suzeta? Stai, că o curăță mama imediat.’
Pac, repede cu ea în gură la mama, dezinfectare realizată!
Dar, cum ziceam, dacă tot mănâncă frunze de prin parc pe care e posibil să fi făcut pipi cel puțin un cățel, de ce nu și mâncare pasată de bunica în direct?
Recunosc, eu le-am interzis total bunicilor sa facă asta și ei mi-au respectat această cerință. Dar… copilul a avut momente în care a acceptat să mănânce doar din lingura cu care mânca bunicul. Pam-pam!
Acesta este un articol marca La Pas Prin Mămicie, din seria articolelor intitulate „Eu, niciodată”. Aici găsești ideea din spatele acestor articole.
Poza: Pexels.com
#euniciodata
