Eu, niciodată, nu îi voi cere copilului să facă demonstrații gratuite. (Să arate cum știe unde e Nasul, cum face el ‘Pa-pa’, cum știe să dea Pupic, etc).
Reacția mea, înainte de sarcină: ‘De ce ai pune copilul să facă ceva doar de dragul de a demonstra că el știe?’
Reacția mea, acum: ‘Părintele probabil că e tare mândru de copilul lui când face asta.’
Ce tare mă enervau părinții care întrerupeau copilul de la joacă doar pentru a-l ruga să demonstreze ultimele lui achiziții!
Doamne! Mereu, mă întrebam, ce anume îi determină să facă asta.
Nu aveam copii, mi se părea normal să învețe: să facă Pa-pa, să dea Pupic, să arate unde e nasul, urechea, gura… Ce mare scofală că face copilul așa? Hellloooo!!! E normal ca el sa facă asta?!?! Crește!
Plus că nu mi se părea corect față de copil. Nu e maimuță, nu suntem la circ.
După ce am depășit momentele critice ale perioadei postpartum și am început să mă bucur de copilul meu, eram: ‘Wow!!! Ce minunat e!’
Ce drăguț mișcă mâna să facă Pa-pa!
Ce dulce e pupicul pe care mi-l dă!
Ce îndemânatic e că știe să pună cuburile înapoi!
Totul era o bucurie și o minunăție!
Așa că, da, acum cred că e normal ca părinții să fie foarte entuziasmați și, poate, uneori, să exagereze cu aceste gesturi. Pentru mine, asta arată că sunt prezenți în viața copilului lor și îl văd.
Acesta este un articol din seria articolelor intitulate de mine „Eu, niciodată”. Aici găsești ideea din spatele acestor articole.
