Eu niciodata

Eu, niciodată…Încheiere


Eu, niciodată… nu voi mai spune „Eu, niciodată…”

Și, sper să fie pe bune.

Deseori, judecăm. Pentru că așa ne-am obișnuit, pentru că așa am făcut până acum, pentru că e mai simplu…

Dar, cum ar fi dacă am renunța la a judeca? Cum ar fi dacă am încerca să ne punem în papucii celuilalt pentru o clipă?


În seria articolelor ‘Eu, niciodată…’ mi-am dorit să vorbesc despre cum credeam eu că voi fi mama perfectă. După cum, majoritatea am crezut, până să avem copii.

Mi-am dorit să vorbesc despre tot ceea ce, dintr-un motiv sau altul, poate nu e acceptat, în standardele maternității moderne. Și sper să ajute alte mame să simtă că sunt în regulă, că nu există doar alb și negru.

Așa cum apare, adesea, pe grupurile de mămici.


Deși am, încă, idei stricte și principii la care țin, îmi doresc tot mai mult să pot accepta faptul că nu dețin adevărul absolut, că nimeni nu îl deține. Că toți experimentăm, și că vedem lucrurile prin prisma experiențelor noastre de viață.

Din ce am văzut, în cele mai multe cazuri(deci nu toate), mămicile care critică așa tare, au nevoia lor de confirmare. Pentru că, dacă acceptă un lucru care contravine credințelor lor, ar însemna că nu fac ele, ceva, bine. Și asta e greu de dus. Am recunoscut tiparul, pentru că și eu fac asta.

Sau, poate, faptul că ‘pun la punct’ pe cineva, le ajută să se creadă mai bune, mai inteligente, mai presus ca ceilalți.


Cred că, atunci când suntem bine, noi cu noi, putem oferi și altora, tot bine. Nu mai simțim nevoia de a impune ideile noastre, de a critica, de a pune la zid. Acceptăm, și ajutăm – dacă e posibil. 🤗

Pentru că nu știm ce greutate poartă omul din fața noastră! Nu știm ce a trăit, ce a experimentat, cum a fost, pentru el, viața.
Fiecare din noi avem propriile experiențe. Suntem diferiți, simțim diferit, experimentăm diferit, gândim diferit.


Aș dori să citez pe cineva drag mie, care mi-a spus așa: ‘Ina, una e când T0=0, alta când T0=100.’ T0 e altul, la fiecare persoană. Asta e diferit la noi toți: bagajul cu care pornim la drum.

Dacă am avut condiții decente de trai, ni se pare incredibil că sunt femei care nu știu cum să folosească toaleta.

Dacă am avut acces la informatie, ni se pare absurd ca alții nu au avut.

Dacă am fost crescuți cu încredere în noi, nu chestionăm fiecare gest pe care îl facem, fiecare vorba pe care o spunem, fiecare gând care ne vine in minte.

Dar dacă T0 = – 100? Dacă omul a avut traume grele, șanse puține, sprijin deloc? 😔

Sper ca, fiecare din noi, să meditam puțin înainte de a scrie un răspuns, de a spune o vorba dură și, poate, cândva, de a le gândi. ❤️

Pentru că… poate fi picătura care umple paharul cuiva. Cum am vrea să fie picătura?


Acesta este un articol marca La Pas Prin Mămicie, din seria articolelor intitulate „Eu, niciodată”. Aici găsești ideea din spatele acestor articole.

Poza: Pexels.com

#euniciodata