Etichete

M-am surprins, de două ori, spunându-i unui prieten: „Ce prost ești!”, în glumă. E un prieten de familie, bun prieten cu soțul meu, deci, destul de apropiat.

A făcut glume cu Radu, îi dădea diverse idei de joacă, mai năzdrăvane, ca o tachinare pentru noi, părinții. Și eu, ca răspuns, am glumit înapoi. El nu cred că a observat. Totuși, mie mi-a rămas în minte…

Și mi-am dat seama că, de multe ori, vorbesc fără să gândesc ce spun. Că sunt pe pilot automat. Ca, de altfel, majoritatea oamenilor.

Vorbim așa cum am auzit, și noi, la rândul nostru. Nu știm, de multe ori, de ce ne exprimăm așa. Sau, de ce avem un anumit comportament.

Cu siguranța am mai folosit acest limbaj, și în trecut, dar acum am conștientizat. Pentru că am avut parte de câteva semne.


Unul este  faptul că am întâlnit des, în ultima vreme, acest citat din Biblie: “La început era Cuvântul, și Cuvântul era de la Dumnezeu.” Și că totul în lume a pornit de la cuvânt.(Știu că interpretarea creștină este că se referă la Biblie, care este Cuvântul lui Dumnezeu)

Cel de-al doilea este că, la Constelații,  facilitatorul ne spunea cum, atunci când punem o etichetă cuiva, îl trimitem în acel spațiu, de unde nu se mai poate comporta decât conform etichetei atribuite deja.

Și, de parcă acum aș fi auzit prima dată aceste idei, am realizat ce impact pot avea cuvintele noastre.


Știam, din timpul facultății de psihologie, despre efectul Pygmalion, care susține ideea de auto-împlinire a profețiilor. Robert Rosenthal și Lenore Jacobson au lansat teoria conform căreia așteptările mari duc la performanțe mai bune, iar așteptările scăzute duc la rezultate mai rele. Puteți vedea o scurtă descriere, aici: Efectul Pygmalion.

Mai știam și că, în fizica cuantică, observatorul influențează rezultatul oricărui experiment, în funcție de așteptările sale. Asta înseamnă că, doi savanți care reproduc exact același experiment, cu exact aceleași coordonate, vor înregistra rezultate diferite, în funcție de propriile lor așteptări.

Dar, cred că aveam nevoie să mi se repete tot mai mult, până când voi putea înțelege, cu adevărat.


Atingând subiectul de interes pentru mine, acum, mă întreb cum ne putem influența copiii, prin cuvintele și etichetele pe care li le punem.

Dacă eticheta: “Ești obraznic!” îl plasează pe copil în acel spațiu al așteptărilor noastre, în care se va comporta exact așa?

Sau dacă “Ești prost, nimic nu știi!”, va face copilul să nu mai învețe nimic?

Pot fi doar niște teorii, și atât. Dar, dacă există și cea mai mică șansă ca eu, părintele, prin cuvintele și așteptările mele să îi influențez negativ comportamentul copilului meu, de ce să risc? De ce să nu fac un mic exercițiu de voință pentru a influența în bine, acest comportament?

Cum ar fi, dacă, zilnic, i-am spune copilului nostru: “Ești minunat, copile!”?

Și “Te iubesc!”?


Photo by Sharon McCutcheon from Pexels


Referințe: https://ro.wikipedia.org/wiki/Efectul_Pigmalion

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *