Rolul unei Doula Postpartum este de a fi sprijin pentru proaspăta mămică, și familia acesteia, în primele luni după naștere. Perioada de timp variază, în funcție de nevoile mamei, de la prima lună – până după șase luni, sau mai mult, dacă mama simte nevoia.
Cel mai important lucru, pe care o Doula îl are în vedere, este de a înțelege nevoile individuale ale fiecărei mame, alături de familia ei, cu scopul de a sprijini familia să își (re)găsească echilibrul alături de noul membru al familiei.
Doula Postpartum este, acolo, alături de mamă. Doula se va asigura că aceasta primește sprijin emoțional și informațional, alimentație potrivită și odihna necesară recuperării.
Despre Doula, la modul general și foarte pe scurt, am mai scris, aici: Doula.
Concret, ce face o Doula Postpartum?
Orice are nevoie mama. La fiecare ședință, doula verifică cu mama în legătură cu nevoile existente, în acel moment:
- Are nevoie de timp pentru ea?
- Are nevoie de o masă caldă?
- Are nevoie de informații bazate pe dovezi ?
Ariile, pe care se axează sprijinul oferit de Doula Postpartum, sunt:
Sprijin psihologic și sprijin emoțional – ajutor pentru mamă și familie, să înțeleagă schimbările psihologice declanșate de maternitate. Sprijină armonizarea relațiilor în familie, prin adaptarea membrilor la bebelușul proaspăt sosit.
Spijin și informații documentate, bazate pe dovezi – fiind instruită corespunzător, doula știe ceea ce au nevoie mamele și bebelușii, astfel încât poate ajuta cu îngrijirea nou născutului (cum se face prima băiță, cum să îmbrace bebelușul, tehnici diferite de masaj pentru bebeluși) și explicații legate de comportamentul acestuia. Va oferi suport părinților, pentru a dobândi independență în realizarea acestor sarcini.
Sprijin practic,organizatoric – oferă ajutor părinților în ceea ce privește anumite sarcini, precum ar fi -păstrarea ordinii și curățeniei, cumpărături, gătit, astfel încât proaspeții părinți să se poata concentra pe noul membru al familiei.
Nu toate Doulele oferă exact aceleași servicii. Ele sunt discutate și stabilite de comun acord, în cadrul primei întâniri. Despre serviciile oferite de mine, ca Doula Postpartum, am scris aici: Servicii .
Ina Lupu a explicat foarte frumos în acest articol, 50 de modalități despre cum poate ajuta o Doula Postpartum.
Statutul de Doula Postpartum
În România, modalitatea de formare ca și Doula Postpartum este prin Asociația Doula România, a cărei fondatoare este Nora Niculescu – psiholog, educator prenatal Lamaze, doula, birth story listener, mamă. Ea este cea care a dus, în România, noțiunea de Doula și cursul de formare, certificându-se prin DONA Internațional.
DONA International este prima și cea mai mare organizație de formare și certificare Doula, fiind un lider în domeniu. Este o organizațe non-profit și viziunea acesteia este: “O doula pentru oricine își dorește una”.
În România, nu este reglementată ca și profesie, încă, dar există un standard de conduită profesională la care se supun Doulele. Asociația Doula România a preluat, și aplicat în practică, standardele create de DONA International, și ele includ reguli de conduită și responsabilitate etică față clienți, față de colege, față de profesia de Doula Postpartum și față de societate. Pot fi găsite, în detaliu, pe pagina Doula.ro.
Alte referințe:
- The International Childbirth Education Association (ICEA): https://icea.org/wp-content/uploads/2015/12/Role-Scope-of-Postpartum-Doula-3.pdf
- Parents.com https://www.parents.com/pregnancy/giving-birth/doula/should-you-hire-a-postpartum-doula/