Pentru că este Săptămâna Sănătății Mentale Materne, să fim în ton cu ea:
Eu, niciodată, nu voi suferi de depresie postpartum.
Acum 6 ani, o prietenă a născut. Ne întâlneam frecvent și, odată, mi-a împărtășit că îi vine să se urce în mașină și să se oprească direct într-un zid.
Am judecat-o și nu puteam înțelege ce naiba are: situație materială Ok, job Ok, soț, copil, casa… bifase tot ceea ce era de bifat. Și atunci?
Habar nu aveam ce presupunea să ai un copil, dar, conform celorlalți, ce mare lucru? Toată lumea face copii.
E minunat, e tot ce ți-ai dorit, scopul suprem al vieții!?!?
La vreo 2 ani după, o altă prietenă a născut. Mă așteptam să fie în depresie. Ea, super Ok, toate au mers strună.
La încă 2 ani după, am născut eu. Eram atât de sigură că mie nu mi se va întâmpla! Aș fi fost în stare să nu mai vorbesc cu persoana care ar fi îndrăznit sa creadă asta.
Partea interesantă e că mi-a luat aproape un an să accept că e depresie, că e încă acolo, că nu sunt vinovată și că nu e o Rușine.
Sau că nu ar trebui să fie o Rușine!
Pentru că, da… deși există articole despre ce este depresia, sau mai apare o persoană publică și recunoaște că a fost în depresie postpartum, încă e stigmatizată femeia care recunoaște …
Pare ireal, dar replicile de genul: ‘nu ai toate țiglele pe casă’ sau ‘ești dusă cu capul’ sau ‘ai probleme la mansardă’, sunt reale, totuși, și sunt folosite. Și dor, chiar dacă sunt spuse pe ton de glumă! Cum nu glumim cu boli fizice grave, nu glumim nici cu depresia.
Dar nu vorbim despre asta și nu se mediatizează. Băgăm capul în pământ, sperând că, astfel, va dispărea problema.
Și, cel mai trist, este că nu știm ce e de făcut, dacă ni se întâmpă nouă sau dacă e afectat cineva apropiat.
La fel cum, acum 6 ani nu am știut nici eu să reacționez. Nu mai păstrăm legătura și poate, de asta, nici nu mi-am amintit că ea a trecut prin depresie, până de curând… Te rog să mă ierți, dacă vei citi- cândva – această postare!
1 din 5 mame este diagnosticată cu depresie sau anxietate postpartum. Dar, în spatele statisticilor, mai sunt și nediagnosticate. Oare câte? Și, dacă nu sunt diagnosticate, înseamnă că nu există?
Dacă ai fi în depresie, eu mi-aș dori să știi că:
Nu ești singură!
Există specialiști care te pot ajuta!
E Ok să nu fii Ok!
Sănătatea ta este la fel de importantă ca și sănătatea bebelușului!
Nu e niciodată prea târziu să o iei de la capăt!
#euniciodata
Articolul acesta se voia un video, dar se pare că mai am nevoie de timp…
Acesta este un articol din seria articolelor intitulate de mine „Eu, niciodată”. Aici găsești ideea din spatele acestor articole.
