Cum ne pregătim pentru sosirea bebelușului? (1)

Sosirea unui bebeluș în familie este un motiv de mare bucurie. Toată lumea îl așteaptă cu drag și e minunat!

Dar…cum ne pregătim pentru momentul ACELA, ca părinți? Momentul acela când vom fi doar noi cu bebe, acasă?

Aș vrea să spun simplu, dar… nu e chiar așa. Din punctul meu de vedere: oricâte cursuri ai face, oricâte informații ai afla, oricâte experiențe ai auzi, nimic nu te pregătește cu adevărat.

Bine, bine, și asta înseamnă că nu ne mai informăm?

Nici vorbă! Citim cărți, urmăm cursuri, ascultăm experiențe. Dar ne lăsăm spațiu pentru flexibilitate. Pentru a ne adapta la noul omuleț, și el, la noi.

Deci, primul pas este să ne așteptăm la ce nu ne-am aștepta. 🙂

Apoi, am pregătit câteva resurse și voi mai pregăti și altele, pe viitor. Recomandările sunt din propria experiență, sau din surse de încredere.


Îngrijirea bebelușului

Noi am urmat cursul de puericultură la Școala Mamei Junior – Ioana Vârtosu(doar soțul, eu fiind la pat, dar am primit DVD-uri și eu le-am urmărit). Am fost foarte încântată de toate informațiile primite și pot spune că, pe soț, l-au pregătit foarte bine pentru îngrijirea bebelușului în prima lună.

Ce mi s-a părut foarte fain e că are multe informții disponibile online. Cursul teoretic, e aici: Curs puericultură.

Găsiți informații legate de: semne prevestitoare ale travaliului, naștere, rolul tatălui în noua familie, băița sugarului și igiena acestuia, schimbatul scutecului și despre colicile bebelușului.

Iar, ca demonstrație găsiți:

În perioada următoare, se vor organiza câteva cursuri, în cadrul unor centre în care eu am încredere sau despre care am primit referințe bune.

Astfel, în data de 27 Mai va avea loc cursul organizat de Centrul Noi Începuturi, susținut de doamna doctor Raluca Asproniu. Aici este evenimentul: Curs Puericultură.

Dacă nu reușiți să vă înscrieți la acela, mai aveți opțiunea cursului ținut de către Alina Bârcă, în data de 30 Mai de la  Asociația NaturNatal. Aici găsiți cursul: Curs puericultură.

Iar în data de 12 iunie, va avea loc cursul organizat de clinica New Life, susținut de Moașa Senior Camelia Irimia. Aici găsiți evenimentul: Curs de Puericultură.

Bine-nțeles că sunt foarte multe alte resurse pe internet și puteți viziona absolut fiecare pas din îngrijirea nou-născutului.


Cu această pregătire teoretică, părinții pot fi mai încrezători și mai pregătiți pentru sosirea bebelușului. Dacă, totuși, simt nevoia de sprijin, pot oricând apela la o Doula – atât la naștere, cât și Postpartum, care va fi alături de ei pas cu pas. Despre Doula, găsiți articolul, aici.

Despre un subiect cel puțin la fel de important, alăptarea, voi povesti săptămâna viitoare.

Sursa foto: Pexels.com