Cea mai mare împlinire, ca mamă

Cea mai grea întrebare, a fost pusă prima. Mulțumesc, Erika!

De ce nu e cea mai simplă?

 Pentru că, fiecare zi alături de copilul meu – în acest moment, este o împlinire mai mare decât aș fi crezut că pot simți vreodată.

Pentru că, să fiu mama copilului meu, este tot ce mi-aș fi putut dori, ca mamă, dar n-aș fi știut să cer…

Și nu pentru că Mămicia, cum îmi place mie să-i spun, e ușoară mereu și plină de fluturași colorați care zboară în jurul nostru. Nici vorbă!

Ci pentru că vine cu multe lecții și transformări. Pentru că vine la pachet cu tot ceea ce cred că am nevoie pentru a deveni cea mai bună versiune a mea, ca om.

Pentru că scoate de sub preș răni pe care nu știam că le am, dar și puteri nebănuite.

Pentru că mă face să pun pe masă TOTUL: ca la un joc de noroc. Ca la poker: I’m ALL IN.

Și asta vine cu emoții puternice, cu schimbări de situație și cu rezultat neașteptat.


Dar, dacă ar fi să numesc ceva concret, aș spune că:

  • Faptul că și-a pus dimineață singur cizmulițele, la nici doi ani, mă face să  mă simt împlinită.
  • Sau faptul că, după ce am schimbat pampersul, l-a dus singur la coșul de gunoi.
  • Sau că, atunci când vine de afară, merge la baie să spele mânuțele cu săpun.
  • Fiecare gest pe care îl face, mă face să simt că sunt mândră să fiu mama lui.

Iar râsul lui…Ah! Râsul lui când ne jucăm… Mă face să râd și să plâng de emoții, în același timp.


Dar… când am văzut întrebarea, mi-a venit în minte Mirela Retegan. Vorbește foarte frumos despre cum fericirea părintelui nu trebuie pusă pe umerii copilului.

Și exact asta este ceea ce îmi doresc eu. Să fiu împăcată cu mine, să merg pe drumul meu în găsirea sensului și să pot fi împlinită pe deplin, fără a mă limita la ceea ce este copilul meu.

Îmi doresc să cresc un copil independent, care să poate fi el, așa cum este, știind că fericirea mea nu depinde de ceea ce face el și, mai ales, că nu el e responsabil pentru asta. (Aici spune despe cum Fericirea ta are chipul tău, nu al altcuiva)

Ceea ce îmi doresc eu, este să separăm împlinirea ca ființă umană, de împlinirea ca mamă. Fericirea la modul general, de fericirea din postura de părinte. Despre cum simt eu fericirea de mamă, am scris aici: Fericirea de mamă.

Împlinirea mea ca ființă umană, nu vreau să fie direct dependentă de împlinirea mea ca mamă. Da, cu siguranță, cea din urmă reprezintă o mare măsură pentru cea dintâi. Dar nu totul.

Iar despre succesul ca mamă, fericirea copilului meu mi-aș dori să fie singura măsurătoare. Și singurul meu scop al creșterii copilului, să fie fericirea lui. Exact așa cum o înțelege el.

Nu am ajuns acolo, încă, dar îmi dau timp.

Dacă părintele e soarele, copilul e lumina. Și oamenii nu rezistă în fața ei. Lumina e atât de puternică, încât îi obligă pe cei din jur să închidă ochii la toate imperfecțiunile, și să-i vadă în toată Frumusețea. Stă în puterea părinților să facă o lume întreagă să-i iubească, să-i accepte copilul. Așa cum este.”

Mirela Retegan – Măsura succesului unui părinte stă în fericirea copilului său

Sursa foto: Pexels.com

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *