Pentru că am început de ieri cu această temă, am decis să împărtășesc și experiența mea. Azi, doar prima parte.
Acest text a fost scris de mine, ca o postare de încurajare pentru alte mămici, când avea copilul 9 luni și jumătate într-un moment de alăptare ușoară și frumoasă. (Printre singurele)
“Îmi doream să fac această postare de ceva vreme, dar nu venise momentul…Azi este… Sper ca, prin ea, proaspetele mămici sa prindă curaj și sa le ajute sa spere: da, e greu, dar merita!
Aseară am plâns de bucurie, de fericire! După 9 luni și jumătate in care am tot plâns in mod regulat de durere, frustrare, neputința… in sfârșit, plang de fericire: bebe a supt frumos la san, in brațe și a adormit liniștit. Toate aceste cuvinte, într-o singură frază!
Separat, le-am mai trăit, dar împreună, nu.
Pentru că sunt o persoana obsedată de control, mi-am făcut temele foarte bine în sarcină: cursuri despre alăptare + alimentație în alăptare, citit site-uri oficiale, aderare grup Alăptează! și citit postări, etc.
După o sarcină grea și o naștere pe măsură, mă așteptam ca alăptarea să fie frumoasă, așa cum îmi povesteau prietenele: cel mai frumos lucru din lume… pfuuuu… și ce dezamăgire am trăit!
La spital:
Am născut noaptea, cezariană de urgență, eu bulversată, bebe primit după 2 ore, pus la sân, nici vorbă sa sugă; administrare Lapte praf. Pe zi, am primit verdictul clar de la asistente: nu pot alăpta cu mameloanele mele, să încerc cu mameloane de silicon. Zis și făcut, dar bebe nu sugea nici așa.
Având în vedere că speram să ne vadă consultantul când ajungeam acasă, nu am insistat foarte mult la spital. (Deși mereu puneam pe bebe la sân și era și acolo consultant în alăptare, dar… eu cu mameloanele mele nu aveam șanse mari).
Aș adăuga și faptul că documentarea și consultantul meu m-au ajutat să trec peste ‘Furia laptelui’ fără dureri sau complicații. Totuși, nu m-au scutit de ‘mulsul’ asistentelor și înnegrirea efectivă a sânilor, pentru că de confuzie și disperare, eu le-am lăsat sa facă orice…
Începutul:
Ajunși acasă, a venit consultantul si ne-a ajutat enorm. În primul rând, ne-a învățat poziții de alaptare și cum sa folosim sns: pe deget și pe san. Apoi, cum sa încercam sa renunțam la mameloanele de Silicon, a identificat problemele noastre și ne-a direcționat către terapia cranio-sacrala.
Din pacate, a trebuit sa întrerupem după câteva sedinte, din motive obiective. Totuși, ne-a ajutat atunci să continuăm alăptatul, așa cum se putea. (Vedeam de la o ședința la alta diferențe la cum prindea sânul)
Eu și bebe am fost deosebiți, fiecare în felul lui și cu problemele lui. (Nu am reușit o atasare corectă și bebe sugea cu gingiile, în mare parte). Am avut noroc cu tati, care s-a implicat de la început și ne-a ajutat cu pozițiile de alaptare, cu sns, cu sterilizat pompa și biberoane, cu orice a fost nevoie.
Am reușit sa eliminăm suplimentul de lapte praf în a doua săptămână – cu mult curaj si monitorizare strictă a indicatorilor. La mameloanele de silicon am renunțat cam în 3 săptămâni. La sns a renunțat singur, cum îl simțea pe san, cum scotea sânul. Biberon nu a vrut sa accepte decât puțin la început.(bebe știe )
Pe parcurs
Părea ca va fi bine. Totuși, au început durerile de sâni: canale înfundate, perle de lapte, mastita, eczeme…. Pentru mine, durerile din alăptare au fost cele mai crunte din toată viața mea.
Asteptam cu nerăbdare reglarea lactației pe la 3 luni și să mai crească bebe să poată apuca bine. Și mă rugam: măcar 2 luni sa alăptez, hai 3, hai 6… fiecare zi care trecea era o victorie pentru noi. Mai ales ca bebe a fost suspect de alergii și am ținut regim aproape 6 luni de zile, de lactate și ou.
În primele 3-4 luni, săptămânal, aveam canale înfundate. Apoi, cam la 2-3 săptămâni, inclusiv în prezent. Perlele de lapte, la început, mi s-au părut de netrecut. Nu stiu cum dor la alte femei, dar – la mine – erau groaznice. Acum, m-am obișnuit cu ele, apar cam la o lună jumate. Nu mai sunt nopțile alea de plâns la duș și sfătuit cu consultantul noaptea cum să aplic protocolul să fie cât mai eficient, dar tot mai e durere – de cele mai multe ori.
Reglarea lactației: abia acum o lună s-au detensionat sânii și pot spune că s-a reglat. Mare stres și atunci: eram convinsă că asta a fost tot, cu alăptatul. Că nu mai e lapte datorită atașării incorecte atâta timp și bebe trage degeaba. Deși citisem și știam ce înseamnă, cum să fie reglarea la 8 luni? Adică, în general e la 3 luni, am zis sa mai treacă una-doua, dar încă 5 după?
Greva suptului:
A durat mult, cred că vreo 4 luni jumate de hrănit semi adormit sau în somn, cu întuneric și liniște deplina. Cel mai greu era că nu puteam merge aproape nicăieri, că nu știam când i se face somn puțin ca sa îl hrănesc. Și, in vizită, nu puteam pune pe toată lumea sa facă liniște 🙁
Pe la 7 luni jumate, cred, îmi pierdusem speranța de mai bine… atunci, tot la sfatul consultantului, am reînceput terapia cranio-sacrala. Ușor-ușor, totul s-a schimbat și am ajuns aseară sa trăiesc și eu sentimentul divin cu bebe in brațe, la san, privindu-ma in ochi, apoi sa adoarmă așa .
Era o vorba, că e nevoie de un sat sa crești un copil. Cred că are un strop de adevăr. Dar, as înlocui satul – sau rudele și cunoștințele care devin, brusc, experte în crescut copii și – mai ales- în alăptat, cu experți în domeniu. Rețeaua de suport contează enorm: soțul, 1-2 prieteni care cred cu adevărat în alăptare și, restul, specialiști.
Pentru mine a contat enorm sprijinul permanent oferit de consultantul în alăptare, si mă bucur că Dumnezeu m-a ghidat la un moment dat la cursurile ei. Și nu există suficiente cuvinte de laudă și mulțumire pentru ea: Adina Brănici, pe care o iubim din suflet.
️
Cea de-a doua persoana care a făcut eforturi mari pentru noi și care, de asemenea, ne-a ghidat cu muuuulte sfaturi prețioase, Cristina Ivăncescu, un om minunat. Terapia cranio-sacrală a făcut minuni.
În dorința arzătoare de a alăpta, la început, când Adina nu a mai putut veni, am apelat la Silvia Nicoara. As fi făcut ORICE pentru a-i oferi bebelușului ce e mai bun pentru el: lăpticul minune. Și îi mulțumesc Silviei pentru sfaturi și consultanță și pentru că mi-a deschis ochii spre câteva erori pe care le făceam.
Tot din reteaua de sprijin aș menționa, nu în ultimul rând, grupul Alăptează! . Deși, la postările mele nu am prea avut succes, pentru orice alte întrebări, căutam sfaturi și experiențele altor mămici. În primele luni, cred că tot timpul petrecut pe telefon era citind postările. Grupul Alăptează a fost și este în continuare un ajutor neprețuit.
Ar mai fi de spus, dar cine a ajuns pana aici, cred ca a avut suficientă răbdare. Vă mulțumesc din suflet tuturor! Alăptare lină! ”
Lucrurile nu au mers ușor nici după, dar încă nu am renunțat. Voi reveni cu partea a doua, la un moment dat.
